Polițist din Covasna, cercetat pentru acte de comerț incompatibile cu funcția
Un polițist din județul Covasna a fost cercetat pentru acte de comerț incompatibile cu funcția.
Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Covasna, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, au efectuat, ieri, 22 octombrie, trei percheziţii domiciliare într-o cauză în care este cercetat un agent de poliție din cadrul IPJ Covasna, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția pe care o persoană o îndeplinește.
În aceeași cauză, se efectuează cercetări in rem și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
„Astfel, s-a reținut că, începând cu anul 2023 și până în prezent, suspectul, agent de poliție, ar fi efectuat activități de comerț în cadrul unei Întreprinderi Individuale înregistrată pe numele soției sale, specifice administratorului în fapt.
În perioada menționată, firma administrată în drept de soția suspectului și în fapt, de către acesta, nu a înregistrat în evidențele contabile și nu a declarat organelor fiscale toate veniturile obținute, sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale.
Cu ocazia efectuării percheziției, au fost ridicate documente utile soluționării cauzei, telefoane mobile și laptopuri”, a informat DGA.
La percheziții s-a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Covasna.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.