Delicte

Poliția Locală Făgăraș avertizează: petardele sunt ilegale! Amenzi usturătoare și închisoare pentru cei care nu respectă regulile

Poliția Locală Făgăraș atrage atenția cetățenilor asupra noilor prevederi legislative privind regimul materiilor explozive. Începând cu data de 9 august 2025, au intrat în vigoare modificări importante referitoare la deținerea, comercializarea și utilizarea articolelor pirotehnice.

Conform noilor reglementări, deținerea ilegală a petardelor constituie infracțiune. Amenzile aplicate persoanelor fizice sunt cuprinse între 1.000 și 7.500 de lei, iar pentru persoanele juridice sancțiunile au fost majorate cu 100%. În funcție de gravitatea faptei, legea prevede și pedepse cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Reprezentanții Poliției Locale precizează că persoanele fizice care au împlinit vârsta de 16 ani pot deține și utiliza exclusiv articole pirotehnice din categoria F1, considerate cu risc scăzut. Din această categorie fac parte, printre altele, artificiile de brad, focurile și bețișoarele bengale, pocnitorile pentru petreceri, granulele scânteietoare, scânteile și pocnitorile cu confetti.

Potrivit Legii nr. 126/1995, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se realizează de către inspectorii de muncă din cadrul Inspecției Muncii, precum și de către polițiștii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Autoritățile fac apel la cetățeni să respecte legislația în vigoare, pentru prevenirea incidentelor și menținerea siguranței publice.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button