Percheziții la tineri care ar fi comis furturi la spălătorii de tip self service din Brașov și alte județe (video)
Percheziții la tineri care ar fi comis furturi…
Polițiștii Biroului Investigații Criminale Bacău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău au probat activitatea infracțională a trei persoane cu vârste cuprinse între 25 și 29 de ani, bănuite de comiterea mai multor furturi din aparatele de încasări ale spălătoriilor de tip self service.
„Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada septembrie-octombrie a.c., 2 bărbați de 25, respectiv 28 de ani și o femeie de 29 de ani, toți din județul Bacău, ar fi sustras sume
de bani din aparatele de încasat ale mai multor spălătorii de tip self wash din județele Bacău, Neamț, Iași, Suceava, Harghita, Brașov și Sibiu, prejudiciul creat fiind de peste 40.000 de lei.
În noaptea de 3/4 octombrie a.c., polițiștii Biroului Investigații Criminale Bacău i-au depistat în flagrant delict pe cei în cauză, după ce aceștia ar fi sustras bani de la o spălătorie de tip self wash din județul Neamț”, a informat Poliția.
Ieri, 4 octombrie, polițiștii Biroului Investigații Criminale Bacău, cei din cadrul Poliției municipiului Moinești și cei din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Buhoci, însoțiți de criminaliști și luptători pentru acțiuni speciale au pus în executare 2 mandate de percheziție în județ, la domiciliile celor în cauză. Totodată, au fost puse în aplicare două ordonanțe de percheziție ale autoturismelor ce ar fi fost utilizate la comiterea faptelor.
În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace materiale de probă și sume de bani.
În urma administrării probatoriului, polițiștii au luat măsura reținerii celor 3 persoane, pentru 24 de ore, acestea fiind introduse în Arestul I.P.J. Bacău.
Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Brigăzii Operațiuni Speciale Bacău.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Foame mare la Bacau. Nu le-a mai ajuns coaja pana de sarbatori cand vor invada din nou Brasovul si restul oraselor cu boxele cu bluetooth. Ca doar blatul merge uns.