Delicte

Percheziții la persoane suspectate de trafic de minori, viol și alte infracțiuni împotriva copiilor

 

Polițiștii de combaterea criminalităţii organizate și procurorii DIICOT Maramureș au efectuat o percheziție auto și trei domicilare, astăzi, într-un dosar penal vizând suspecți de trafic de minori, viol, act sexual cu un minor și lipsire de libertate în mod ilegal.

Descinderile au avut loc pe raza municipiului Baia Mare.

„Din cercetări a reieșit că cele trei persoane vizate ar fi recrutat şi exploatat sexual mai multe minore, folosind violenţe fizice şi verbale. În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat mai multe telefoane mobile şi agende, în vederea continuării cercetărilor. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş, pentru audieri şi dispunerea de măsuri legale.

Conform procurorilor DIICOT, unele dintre victime aveau doar 11 – 12 ani, în momentul recrutării și proveneau din medii „cu un nivel de educaţie şi de moralitate scăzut, cu părinţi dezinteresaţi şi având la rândul lor probleme de natură socială şi financiară”. Detalii găsiți AICI!

Acţiunea anchetatorilor a beneficiat de sprijinul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş, iar la percheziţii au participat şi luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Maramureş.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button