Percheziții la o policlinică și la locuințele unor medici
Percheziții…
Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, desfășoară acte de urmărire penală și pun în executare, astăzi, cinci mandate de percheziție, dintre care trei la sediul Policlinicii „23 August “ Buzău, unde funcționează cabinete de expertiză medicală a muncii din cadrul Casei Județene de Pensii Buzău.
Totodată, sunt efectuate percheziții la domiciliile unor cadre medicale și asupra autovehiculelor utilizate de către acestea, în vederea probării activității infracționale într-o cauză penală care vizează posibila săvârșire a infracțiunii de luare de mită de către medici specialiști de expertiză medicală a capacității de muncă, precum și de către asistente medicale ce deservesc cabinetele de expertiză.
În cauză există suspiciuni și cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de dare de mită comise de persoanele care au oferit unor cadre medicale sume de bani și diverse bunuri, cu ocazia prezentării la comisiile de expertiză a capacității de muncă și în scopul stabilirii unui grad de invaliditate.
De asemenea, se procedează la ridicarea de documente, înscrisuri, bunuri materiale și sunt puse în executare mandate de aducere privind persoanele implicate în activitatea infracțională, cercetările fiind în desfășurare.
În cauză, se beneficiază și de sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.