Delicte

Percheziții la BRAȘOV și în alte județe, într-un caz privind furtul a sute de poșete de lux

 

Polițiștii din Bihor, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, au efectuat 16 percheziții domiciliare, alaltăieri, în județele Bihor, Brașov, Sibiu, Arad și Cluj, la persoane bănuite de furt calificat, respectiv tăinuire, într-un dosar penal privind sustragerea a sute de poșete de lux.

În urma acțiunilor, la care au participat și polițiști brașoveni, cinci persoane au fost reținute. 

„În fapt, 4 persoane sunt bănuite că, în noaptea de 23 spre 24 ianuarie a.c., ar fi pătruns prin forțarea porții de acces în curtea unei firme cu sediul în localitatea Aleșd, județul Bihor și ar fi sustras din semiremorca unui autotren 376 de poșete, toate aparținând unei mărci consacrate. De asemenea, alte patru persoane sunt bănuite că ar fi ajutat la valorificarea a o parte dintre poșetele sustrase. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 162.000 de euro”, se detaliază într-un comunicat remis de Poliție.

În urma perchezițiilor, polițiștii au reușit să recupereze o parte dintre poșetele furate și au mai ridicat, pentru cercetări, aparatură electronică, sute de produse cosmetice ambalate în baxuri și alte bunuri care ar proveni din comiterea unor infracțiuni de furt.

De asemenea, au fost puse în aplicare șase mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Bihor, pentru audieri.

Apoi, patru bărbați având vârste cuprinse între 25 și 35 de ani au fost reținuți pentru furt calificat, iar un al cincilea, de 44 de ani, a fost reținut pentru tăinuire. Ieri, cei cinci au fost propuși spre arestare preventivă, măsura fiind admisă în cazul primilor patru, al cincilea fiind plasat sub control judiciar, pentru 60 de zile. Cercetările în caz continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și pentru recuperarea integrală a prejudiciului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare