Delicte

Percheziții la Brașov! Înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în dauna unei companii americane

Sunt efectuate percheziții, astăzi, la Brașov! Descinderile au loc într-un caz de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Anchetatorii fac percheziții la adresele a 4 persoane fizice cu cetăţenie română şi la sediul unei persoane juridice române. Acțiunea este desfășurată de polițiști de la Secția Regională de Poliţie Trasporturi Braşov, cu sprijinul luptătorilor de la Acțiuni Speciale. Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov coordonează operațiunea.

Compania română a promis că face un zbor dus-întors pe ruta New York – Almaty, în datele de 15 și 17 august. Trebuia să transporte 250 de pasageri americani. Dar, după ce au încasat banii, inculpații nu au mai prestat serviciul, iar banii i-au spălat. Păgubită în caz ar fi o companie din SUA.

Parte din bani, respectiv 650.000 de dolari, sunt pe cale să se transforme într-un avion.

„În cauză se efectuează urmărirea penală şi au fost luate măsuri asiguratorii faţă de una dintre persoanele fizice şi faţă de persoana juridică română cercetate pentru infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave (săvârşită împotriva unei companii americane) şi spălarea banilor, respectiv faţă de celelalte 3 persoane fizice cercetate pentru infracţiunea de spălarea banilor”, a informat prim-procurorul PTBv, Claudiu Sandu.

Prejudiciu de peste jumătate de milion de dolari

Infracţiunea ar fi fost comisă în perioada 04-26.08.2022.

Contextul: încheierea şi executarea unui contract de navlosire, respectiv a soluţionării pe cale amiabilă a litigiului născut din neexecutarea acestui contract încheiat de persoana vătămată (compania americană) cu persoana juridică română, având ca obiect transportul aerian ce trebuia operat de persoana juridică română în datele de 15 şi 17.08.2022, pe ruta JFK (SUA) – ALA (Kazahstan) şi înapoi, a 250 de pasageri. Prejudiciul produs prin înşelăciune este de 775.000 USD.

În ceea ce priveşte spălarea banilor, s-a stabilit că în perioada 12.08-23.09.2022 cele 4 persoane fizice şi persoana juridică română au executat în coautorat operaţiuni financiare cu privire la suma de 774.956 USD (produsul infracţiunii de înşelăciune) în scopul ascunderii originii ilicite a fondurilor. În fapt, ar fi ascuns natura banilor sub forma unor drepturi de utilizare a unei aeronave, prin intermediul unui cont colector deschis la o bancă americană în care au transferat suma de 650.000 USD cu titlu de garanţie şi a unui contract de leasing operaţional încheiat în data de 23.09.2022 cu o companie din Irlanda.

Cei patru suspecţi persoane fizice vor fi duși la sediul organelor de cercetare penală. Li se aduce la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile. Vor fi informate și cu privire la sechestru.

Amintim că toți suspecții beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
4 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
2 ani în urmă

[…] Percheziții la Brașov! Înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în dauna unei companii ame… […]

2 ani în urmă

[…] Percheziții la Brașov! Înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în dauna unei companii ame… […]

1 an în urmă

[…] Și-au recunoscut vinovăția în dosarul de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave despre care scriam aici. […]

1 an în urmă

[…] Familia Apăvăloaie a fost condamnată în dosarul de înșelăciune, în care și-a și recunoscut vinovăția. Inculpații și-au recunoscut vinovăția în dosarul de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave despre care scriam aici. […]

Back to top button