Percheziții la Brașov, într-un caz de deturnare a licitațiilor publice
Șapte percheziții au loc la Brașov, într-un caz de deturnare a licitațiilor publice.
Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează perchezițiile. Se fac cercetări pentru infracțiuni de deturnare a licitațiilor publice, fals în înscrisuri sub semnătură privată și favorizarea infractorului.
Prejudiciul cauzat ar fi de 100.000 de euro.
Perchezițiile au loc în județul Brașov. Mai exact, au loc la domiciliile persoanelor fizice și la sediile persoanelor juridice bănuite de săvârșirea faptelor.
Vor fi ridicate mai multe mijloace de probă, ce urmează a fi administrate ca probatoriu.
Vor fi puse în aplicare 6 mandate de aducere. Inculpații vor fi conduși la sediul IPJ Brașov, în vederea audierii.
La activități participă polițiști de la SICE și Serviciul Criminalistic.
Amintim că, ieri, patru membri ai familiei Apăvăloaie au fost arestați preventiv, într-un alt caz. Dosarul acela a fost deschis pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și spălarea banilor. Mandatele de arestare au fost emise de Tribunalul Brașov. Prejudiciul ar depăși jumătate de milion de dolari. Pentru detalii vezi și:
Brașov. Patru membri ai familiei Apăvăloaie, arestați preventiv
Percheziții la Brașov! Înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în dauna unei companii americane
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.