Percheziţii într-un campus universitar, precum şi la birourile şi cabinetele unor cadre didactice suspectate de fapte de corupţie. Update: Universitatea vizată ar fi cea de Medicină şi Farmacie
Ofițeri ai Direcției de Investigare a Criminalității Economic din cadrul Poliţiei Române, sub coordonarea unui procuror al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează 13 percheziţii, astăzi, într-un campus universitar, precum şi la birourile și cabinetele şi locuinţele unor cadrelor didactice cercetate pentru fapte de corupție. Anchetatorii nu au precizat ce instituţie de învăţământ este vizată de anchetă, dar, potrivit unor surse, ar fi vorba despre Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.
„Din actele de urmărire penală administrate rezultă că mai multe cadre didactice din cadrul unității de învățământ superior desfășoară activități ilegale constând în pretinderea și primirea unor foloase materiale necuvenite cu ocazia organizării și susținerii examenelor semestriale/anuale la diferite discipline de către studenți și/sau cu ocazia susținerii examenelor de admitere, licență sau acordare a gradației de merit sau a funcțiilor didactice”, se menţionează într-un comunicat remis de PÎCCJ.
Conform anchetatorilor, în cursul anului școlar, unii profesori universitari organizează „meditații” la disciplinele la care sunt titulari, context în care sunt abordate și furnizate studenților subiectele de examen.
„Facem precizarea că începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul de nevinovăție”, se menţionează în comunicatul PÎCCJ.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.