Percheziţii în BRAŞOV şi în alte 9 judeţe, precum şi în Bucureşti, într-un dosar privind comercializarea de produse contrafăcute
Poliţiştii efectuează 30 de percheziţii, în această dimineaţă, în Bucureşti şi în 10 judeţe din ţară, printre care se numără şi Braşovul, într-un dosar penal vizând săvârşirea de infracţiuni la regimul proprietăţii intelectuale. În fapt, suspecţii în caz ar fi importat şi vândut produse contrafăcute, creând astfel un prejudiciu de aproximativ 1 milion de lei.
Poliţiştii din Buzău efectuează percheziţiile alături de colegi din cadrul Poliţiei Municipiului Bucureşti şi de la inspectoratele de poliţie din cele 10 judeţe în care au loc descinderile: Galați, Brăila, Ilfov, Constanța, Tulcea, Dolj, Brașov, Iași, Cluj, Timiș. Acţiunile au loc sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice — Inspectoratul General al Poliției Române.
„Din cercetări a rezultat că, în cursul anului 2017, trei administratori la două firme ar fi creat și implementat un mecanism infracțional prin care ar fi importat produse contrafăcute, atât din spațiul comunitar, cât și extracomunitar, pe care le-ar fi comercializat ulterior sub denumiri similare cu mărci protejate. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 1.000.000 de lei”, au informat reprezentanţii Poliţiei Române.
Urmează ca poliţiştii să-i ducă la audieri pe cei trei suspecţi în caz.
Update:
Trei administratori de firme sunt vizaţi de anchetă, după ce ar fi luat electrozi de sudură din China şi Croaţia şi i-ar fi vândut sub denumirea unei mărci cunoscute din Buzău. Astfel, potrivit adevarul.ro, ar fi vizaţi doi cetăţeni chinezi cu domiciliul în Bucureşti şi un gălăţean. Toţi trei ar fi pus la punct o amplă reţea de comercializare a produselor contrafăcute.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.