Percheziții în Brașov și București, într-un caz de proxenetism
Au avut loc percheziții în Brașov și București, într-un caz de proxenetism.
Polițiștii au pus în executare șapte mandate de percheziție domiciliară și șase mandate de aducere, în municipiul București și în județul Brașov, în acest dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată.
Potrivit anchetatorilor, în perioada august- noiembrie 2024, patru persoane ar fi înlesnit și sprijinit practicarea prostituției de către o femeie, în vârstă de 21 de ani, în București și pe raza mai multor județe din țară, prin aceea că ar fi identificat și ar fi închiriat locații, unde aceasta ar fi întreținut relații sexuale contracost.
Din cercetări s-a stabilit faptul că persoanele în cauză, „ar fi asigurat transportul acesteia la locațiile respective, iar sumele de bani rezultate ar fi fost remise bănuiților”.
În urma efectuării perchezițiilor, au fost identificate și ridicate, în vederea confiscării, mai multe bunuri de interes în cauză, printre care și 60.000 de euro, potrivit adevarul.ro.
„În urma audierii, față de o persoană a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând, ca în cursul zilei de mâine, să fie prezentată în fața magistraților cu propunere legală”, a transmis Poliția.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism în formă continuată. Video – aici.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.