Delicte

Percheziții efectuate de polițiștii brașoveni, într-un dosar de înșelăciuni (video)

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigații Criminale efectuează astăzi 8 percheziții domiciliare, în municipiul Constanța și în județul Vaslui, într-un dosar penal privind comiterea unor infracțiuni de înșelăciune prin metoda „Accidentul”. Dosarul este instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

„Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada februarie – aprilie 2023, mai multe persoane, din municipiul Constanța, prin utilizarea de calități mincinoase, ar fi indus și menținut în eroare mai multe persoane vârstnice din municipiul Brașov, cu privire la implicarea unor membrii de familie sau a unor cunoștințe apropiate, în accidente rutiere, în care au fost înregistrate victime, iar, în vederea identificării unei soluții de rezolvare amiabilă a dosarelor penale deschise ca urmare a accidentelor, este necesară plata unor sume de bani, către familiile victimelor, dar și pentru achitarea unor presupuse intervenții chirurgicale, cauzându-le persoanelor vătămate un prejudiciu total de aproximativ 225.000 de lei, 40.700 de euro, 790 USD și 300 de dolari canadieni”, a informat IPJ Brașov.

​Ca urmare a cererii procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au fost emise 8 mandate de percheziție domiciliară de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov. Mandatele sunt puse în aplicare în această dimineață.
Urmează a fi puse în executare și 8 mandate de aducere, iar persoanele depistate vor fi conduse la sediul unității de poliție, în vederea audierii acestora.


​La activități participă polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul Criminalistic, cu sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Constanța și Vaslui – serviciile de investigații criminale, serviciile criminalistice, luptătorilor din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale Constanța și Vaslui, polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, precum și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.

​De asemenea, acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Brașov, precum și de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

​Inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
10 luni în urmă

[…] Vezi și: Percheziții efectuate de polițiștii brașoveni, într-un dosar de înșelăciuni (video) […]

10 luni în urmă

[…] Vezi și: Percheziții efectuate de polițiștii brașoveni, într-un dosar de înșelăciuni (video) […]

Back to top button