Delicte

Pedagog înjunghiat de o elevă chiar în biroul directorului școlii

Pedagog înjunghiat de o elevă chiar în biroul directorului școlii

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, pedagog la un liceu din Oradea, a fost rănit după ce a fost înjunghiat de către o elevă. Fapta s-a produs în biroul directorului adjunct al unităţii de învăţământ, unde fata fusese chemată împreună cu mama sa, pentru „probleme de comportament”.

Incidentul a avut loc luni dimineaţă, în jurul orei 9.00, într-un liceu din Oradea, agresoarea fiind o fată de 16 ani. Pedagogul înjunghiat a fost dus la Spitalul Județean din Oradea, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale, conform ebihoreanul.ro.

Incidentul a avut loc la Colegiul Tehnic „Traian Vuia”, unde fata stătea la internat. Aceasta ar fi intrat în biroul directoarei adjuncte având cuțitul ascuns în bluză, iar la un moment dat a atacat, de față cu mama ei și cu directoarea școlii, potrivit sursei citate.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru infracţiunea de tentativă de omor, iar ancheta este continuată sub supravegherea unui procuror. Eleva fusese chemată la şcoală cu părinţii pentru că a fost surprinsă de supraveghetor cu un băiat, noaptea trecută, în internat.

Iubitul elevei îl consideră pe pedagog vinovat pentru escaladarea conflictului. „Se dădea la ea şi ea nu îi accepta avansurile. M-o mituit cu o sumă de bani ca să mă duc sus ca să-i facă rău, să o poată da afară din internat”, a declarat băiatul, la observatornews.ro.

Directoarea colegiului confirmă că aceasta era acuzația pe care i-a adus-o fata pedagogului: „Asta îi spunea lui atunci când era (n.n. – în birou), asta-i reproşa. I-am spus şi eu: trebuia să ne spui, că luam măsuri”.

Potrivit inspectorului şcolar general al judeţului Bihor, Horea Abrudan, eleva este în clasa a X-a și are rezultate bune la învățătură.

Am fost acolo (n.n. – la colegiul unde a avut loc incidentul), nu am avut cu cine vorbi, este şi era o anchetă de desfăşurare, cu reprezentanţi de la instituţiile statului, de la Procuratură, de la Poliţie şi am vorbit foarte puţin cu doamna directoare. Ea mi-a spus că este o elevă foarte bună la învăţătură, care a avut anul trecut cea mai mare medie din clasă, implicit bursieră, care nu a avut probleme de comportament, nu a lipsit mult de la şcoală, un copil normal”, a declarat pentru Agerpres şeful ISJ Bihor, Horea Abrudan.

El a precizat că, în funcţie de rezultatele anchetei, şcoala şi inspectoratul vor lua măsuri, spunând că a cerut intervenţia profesorilor consilieri şcolari în unitatea de învăţământ, astfel încât şocul produs asupra colegilor de clasă să fie atenuat prin discuţii cu elevii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare