Pădurar trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată
Un pădurar a fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată.
„În cursul lunii august 2023, ca urmare a finalizării cercetărilor, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, având calitatea de pădurar în cadrul Ocolul Silvic RA Sebeș, județul Alba, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
În fapt, s-a reținut faptul că în luna iulie 2022, inculpatul, în calitate de pădurar, a încheiat o înțelegere cu denunțătorul care a sesizat fapta la data de 06.06.2023, în baza căreia, inculpatul a fost de acord să primească sume de bani periodic, pentru a nu își îndeplini atribuțiile de serviciu și a permite denunțătorului, singur sau însoțit de alte persoane, să sustragă material lemnos din pădurea administrată de inculpat, situată lângă localitatea Petrești – Sebeș, județul Alba. Astfel, în perioada aprilie – mai 2023, inculpatul a primit de la denunțător suma de 300 lire sterline, 200 euro și alte bunuri, în scopul menționat mai sus.
La data de 29.06.2023, lucrătorii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Alba, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară emise de instanța competentă, la imobile aparținând inculpatului, ocazie cu care a fost ridicată suma de 4.400 de euro, sumă cu privire la care procurorul a propus confiscarea extinsă, întrucât probele administrate au conturat suspiciunea rezonabilă că banii provin din activitatea infracțională a inculpatului“, se arată într-un comunicat al DGA.
La aceeași dată, procurorul a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, inculpatului fiindu-i interzisă exercitarea atribuțiilor legate de paza și administrarea pădurii repartizate. Măsura preventivă a fost menținută de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Alba.
Dosarul a fost constituit ca urmare a depunerii unui denunț penal la nivelul S.J.A. Alba.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.