Delicte

Ospătar cercetat pentru ÎNŞELĂCIUNE, după ce a încercat să-şi escrocheze patroana

 

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, angajat ca ospătar în Bucureşti, este cercetat pentru înşelăciune, după ce a încercat să-i dea o ţeapă de 1.200 de lei angajatoarei sale. Femeia în vârstă de 37 de ani a sesizat Poliţia acum patru zile cu privire la faptul că o persoană necunoscută a contactat-o, prin mesaje telefonice, şi că, dându-se drept inspector fiscal, i-a cerut 1.200 de lei, pentru a-i facilita rezolvarea anumitor nereguli pe care acesta le-ar fi identificat la societatea comercială în cauză.

Persoana necunoscută a informat-o prin SMS-uri că trei inspectori vor efectua un control de rutină pe data de 7 septembrie (n.r. ieri) şi că persoana la care trebuie să ajungă banii va fi recunoscută de către ospătar prin comandarea unui anumit produs din lista de meniu.
Având aceste informaţii de la victimă, poliţiştii au stat la pândă, ieri, iar în jurul orelor 12.00 au observat patru persoane care luau masa pe terasa restaurantului, cărora ospătarul le-a servit produsul indicat de aşa-zisul inspector fiscal.
După ce bărbaţii au părăsit localul, anchetatorii i-au oprit în trafic şi i-au legitimat, dar n-au găsit nici un ban asupra lor. Mai mult, poliţiştii au stabilit că oamenii nu erau inspectori fiscali şi că nu comandaseră felul de mâncare în cauză.

Astfel, în urma verificărilor efectuate, anchetatorii au stabilit că ospătarul păstrase pentru el cei 1.200 de lei, banii fiind găsiţi asupra lui. „Prejudiciul creat prin săvârșirea faptei, în valoare de 1.200 de lei, a fost recuperat în totalitate și restituit persoanei vătămate. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune”, au informat reprezentanţii Poliţiei Bucureşti.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare