Delicte

Operațiunea Jupiter: Peste 200 de percheziții în întreaga țară, astăzi! (Video)

În cursul zilei de astăzi, 2 iunie, în cadrul Operațiunii „Jupiter”, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), au loc 32 de acțiuni operative, în cadrul cărora sunt puse în aplicare 202 mandate de percheziție domiciliară și 166 de mandate de aducere.

 Investigațiile privesc infractiuni de delapidare, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală, contrabandă, bancrută frauduloasă, infracțiuni la regimul drepturilor de autor, furt, contrafacere, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, obținerea ilegală de fonduri, înșelăciune, precum și alte infracțiuni prevăzute de Codul fiscal.

Totodată, sunt vizate și fapte privind nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, conform art. 342 alin. 2 din Codul Penal, precum și infracțiuni de braconaj. În sfera ordinii publice, cercetările vizează și pescuitul neautorizat, comis prin utilizarea unor unelte interzise, fapte sancționate potrivit articolului 56 litera f din Legea nr. 176/2024.

Operațiunea „Jupiter” constituie un demers strategic complex al autorităților judiciare române, având ca obiectiv combaterea infracționalității. Prin acțiuni operative de amploare, desfășurate simultan în toată țara, se urmărește destructurarea rețelelor  implicate în comiterea de infracțiuni economico-financiare, recuperarea activelor sustrase prin mijloace frauduloase, aplicarea legii în mod ferm, inclusiv față de persoane aflate în funcții de răspundere.

Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), operațiunea „Jupiter” nu reprezintă doar un demers punctual de aplicare a legii, ci face parte dintr-o strategie amplă și pe termen lung, orientată spre consolidarea capacității autorităților judiciare de a răspunde ferm și coordonat la amenințările infracționale cu impact sistemic.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button