Ofițer de poliție judiciară, cercetat pentru favorizarea grupării infracționale „Mîrza”
Un ofițer de poliție judiciară este cercetat penal pentru favorizarea făptuitorului și fals intelectual.
Potrivit unui comunicat remis astăzi de Direcția Generală Anticorupție, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Bacău au pus în executare, în 16 ianuarie, două dintre mandatele de percheziție domiciliară emise într-un dosar penal instrumentat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
„În această cauză penală, instanța competentă a dispus luarea măsurii arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile față de patru inculpați, trei fără calitate specială și un ofițer de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău. Măsura preventivă a fost menținută de magistrații Tribunalului Bacău, care, prin încheierea din data de 22 ianuarie 2024, au respins contestațiile formulate de cei patru inculpați împotriva măsurii preventive.
Urmărirea penală vizează săvârșirea de către mai multe persoane (membri ai grupării «Mîrza» din municipiul Onești), în perioada 2019 – până în prezent, a numeroase infracțiuni de loviri și alte violențe, influențarea declarațiilor, amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și răzbunarea pentru ajutorul dat justiției.
Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că membrii grupării au fost sprijiniți de polițist, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de favorizarea făptuitorului și fals intelectual, constând în aceea că, în calitate de lucrător de poliție judiciară în cadrul IPJ Bacău, în exercitarea atribuțiilor de serviciu referitoare la instrumentarea mai multor dosare înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a membrilor grupării «Mîrza» și în vederea îngreunării cercetărilor penale, a falsificat probe rezultate din anchetă și a omis, cu intenție, să administreze probele necesare justei soluționări a cauzelor, omisiune care a avut drept consecință, în unele cazuri, împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale”, se detaliază în comunicat.
La data de 16 ianuarie, la locuințele inculpaților și în alte locații din municipiul Onești au fost efectuate percheziții, în vederea identificării și ridicării de probe. Perchezițiile au fost autorizate de judecători din cadrul Judecătoriei Bacău la solicitarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Perchezițiile au fost realizate și cu sprijinul lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău – Serviciul Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase, Serviciul pentru Acţiuni Speciale și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău.
Inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.