Delicte

O tânără a făcut bani mințind că oferă spre închiriere un apartament din Cluj care nici nu-i aparține / Polițiști brașoveni, implicați în prinderea ei

O tânără a făcut bani mințind că oferă spre închiriere un apartament din Cluj care nici nu-i aparține. Ea este cercetată pentru înșelăciune.

Potrivit anchetatorilor, la finalul lunii septembrie, tânăra a pretins că închiriază un apartament situat în cartierul Mărăști, fără a avea drept legal asupra imobilului. Ea ar fi convins trei persoane să îi transfere sume de bani cu titlu de chirie și garanție, sub promisiunea închirierii locuinței. Sesizările victimelor au fost primite la 30 septembrie și 1 octombrie.

Prejudiciul este de aproximativ 3.000 de euro.
Polițiștii au reușit să o identifice pe tânără și au descoperit că aceasta se afla în municipiul Brăila. În urma unui mandat de aducere, suspecta a fost transportată la sediul Secției 2 Poliție Cluj-Napoca, unde a fost reținută pentru 24 de ore.
În cursul zilei de ieri, 3 octombrie, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Operațiunea de prindere a fost realizată cu ajutorul echipelor de investigații criminale din Cluj, Brăila, Buzău și Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button