O femeie i-a transferat peste 100.000 de euro unui escroc, pentru așa-zise investiții în criptomonede
O femeie i-a transferat peste 100.000 de euro unui escroc, pentru așa-zise investiții în criptomonede. Suspectul în caz, un vâlcean de 44 de ani, a fost reținut ieri, iar astăzi va fi propus spre arestare preventivă.
„Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în anul 2022, un bărbat, de 44 de ani, domiciliat în localitatea Dăești, județul Vâlcea, ar fi indus în eroare o femeie, de 50 de ani. Acesta i-ar fi solicitat transferul a peste 100.000 de euro, sub pretextul realizării unor investiții în criptomonede, investiții care nu au fost niciodată efectuate. După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea sa, pentru 24 de ore”, a informat Poliția Română.
Ieri, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au efectuat patru percheziții domiciliare, trei în județul Vâlcea și una în municipiul București, pentru a aduna probe în caz.
Cercetările continuă pentru înșelăciune și acces ilegal la un sistem informatic, ambele în formă continuată.
Inculpatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru dispunerea măsurilor legale. Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, al Serviciului Criminalistic și al polițiștilor din cadrul Secției nr. 5 Poliție București.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
UNII OAMENI SUNT PREA REDUȘI PENTRU A LI SE PERMITE SĂ POSEDE BUNURI SAU BANI!
Să nu le plângem de milă.