Delicte

O cerșetoare a furat bijuterii și 18.000 de lei dintr-o casă din județul Brașov

O cerșetoare a furat bijuterii și 18.000 de lei dintr-o casă din județul Brașov.

O femeie de 32 de ani este acuzată că a furat bijuterii și 18.000 de lei dintr-o casă din județul Brașov, unde a mers cu cerșitul. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Zărnești au reținut-o femeie, pentru „furt calificat”.

„La data de 3 noiembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de către proprietarul unui imobil, din localitatea Cristian, cu privire la faptul că, din imobilul său, i-a fost sustrasă, în împrejurări necunoscute, suma de 18.000 de lei, precum și mai multe bijuterii pe care le-ar fi avut depozitate în locuință.

Astfel, față de sesizarea primită, polițiștii au demarat verificările și, după o serie completă de investigații, în care au fost angrenați polițiști din mai multe structuri operative și de criminalistică, s-a reușit identificarea prezumtivului autor. Persoană bănuită, o femeie de 32 de ani, din orașul Zărnești, ar fi pătruns în locuința persoanei vătămate, sub pretextul cerșirii de bunuri de subzistență, iar, pentru că a observat că în locuință nu se află nicio persoană, a căutat bunuri de valoare și bani sau bunuri de valoare, pe care le-a sustras”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.

Femeia a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală.

Articole asemănătoare

Pentru prevenirea unor astfel de furturi din locuință, Poliția Brașov recomandă:

  • interziceți accesul în locuință și refuzați să dați informații despre dvs., bunurile pe care le dețineți sau despre vecini persoanelor străine care pretind că reprezintă diverse instituții, dar care nu se pot legitima;
    • evitați depozitarea în curtea casei, la vedere, a ambalajelor unor obiecte de valoare;
    • alegeți acele încuietori care sunt prevăzute cu chei ce nu pot fi multiplicate ușor;
  • instalați sisteme de alarmă și supraveghere video care să corespundă normelor de securitate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button