Delicte

Nu putea să treacă cu bicicleta și a dat foc unei mașini

Nu putea să treacă cu bicicleta și a dat foc unei mașini. Un bărbat din oraşul Sântana, Arad, a fost arestat preventiv după ce ar fi dat foc unei mașini, deranjat că îl încurca să treacă cu bicicleta pe stradă.

Incidentul a avut loc în noaptea de 8 spre 9 iunie, însă abia acum autorul a fost identificat şi ridicat de poliţişti.

În urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii oraşului Sântana, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, a fost identificat un bărbat de 30 de ani, din Sântana. Din cercetări, s-a stabilit că cel în cauză ar fi aruncat o substanţă inflamabilă pe un autoturism parcat în Sântana, şi ulterior i-ar fi dat foc. După săvârşirea faptei, bărbatul a plecat, fiind identificat şi depistat ulterior„, a transmis, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Nu putea să treacă cu bicicleta și a dat foc unei mașini. Suspectul a afirmat în timpul audierii că s-a enervat pe modul în care era parcat autoturismul, care l-ar fi încurcat să treacă cu bicicleta pe stradă. Suspectul a fost prezentat magistraţilor Judecătoriei Chişineu-Criş, care au dispus arestarea preventivă pentru distrugere prin incendiere.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button