Nou-născut agresat de mamă
Nou- născut agresat de mamă
Un bebeluş de numai 23 de zile din judeţul Suceava a suferit răni grave şi a fost internat în Spitalul pentru copii „Sfânta Maria” din Iaşi, după ce a fost agresat de mama sa, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Cătălina Ionescu.
Potrivit sursei citate, nou-născutul este internat pe Secţia de terapie intensivă cu leziuni la cap şi la membre.
„Nou născutul, în vârstă de 23 de zile, a fost transferat în cursul zilei de ieri de la Suceava, fiind victima unei agresiuni intrafamiliale. Copilul prezintă multiple mărci traumatice, craniane, la nivelul membrelor, la nivelul pielii, în urma agresiunii exercitate de către mamă. Este internat în serviciul de terapie intensivă. A fost tratată ortopedic trauma de la nivelul humerusului, este în urmărire de către neurochirurg. Starea generală a pacientului este influenţată”, a afirmat Ionescu.
Atât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, cât şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) desfăşoară anchete în acest caz. În urma incidentului, părinții bebelușului au fost decăzuți din drepturile părintești, iar tutela copilului a fost preluată de Direcția de Asistență Socială din Iași. Anchetatorii vor decide dacă bebelușul va rămâne în familie sau va fi plasat în grija statului.
„Micuţa este, în prezent, la Terapie Intensivă şi se va menţine legătura cu Spitalul din Iaşi în vederea preluării în sistemul de protecţie, cu plasament în regim de urgenţă la un asistent maternal profesionist, în momentul în care starea ei va permite externarea”, precizează oficialii DGASPC.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.