Motociclist cercetat penal în județul Brașov
Un motociclist este cercetat penal în județul Brașov.
„Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce au identificat mai multe abateri săvârșite de conducătorul unui motociclete.
Astfel, la data de 2 octombrie a.c., în jurul orei 16.00, au oprit pentru verificarea legalității documentelor o motocicletă, care circula pe un drum județean, din localitatea Viștea, județul Brașov.
Întrucât vehiculul condus nu avea montată plăcuța cu numărul de înmatriculare, polițiștii au efectuat interogări în bazele de date și au stabilit că motocicleta nu era înmatriculată.
De asemenea, verificările au arătat că nici conducătorul acestui vehicul, un bărbat în vârstă de 33 de ani, din aceeași localitate, nu era deținător de permis de conducere, iar testul efectuat pentru stabilirea alcoolemiei a indicat o valoare de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Dosarul este coordonat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraș.
Foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Pe boschetarii natiei deghizati in trotinetisti cand ii umfla politia?