Delicte

Mită la spital! Un economist și un șef serviciu au fost reținuți de DNA

Mită la spital!

Un economist și un șef de serviciu din spital sunt acuzați de luare de mită. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 22 februarie 2024, a inculpaților:

ALEXA DRAGOȘ-CONSTANTIN, șef al Serviciului Tehnic, Administrativ și Aprovizionare din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, și
PRALEA DORU-ION, economist în cadrul aceleiași unități medicale, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.

De asemenea în cauză a mai fost dispusă măsura controlului judiciar față de un inculpat persoană fizică, om de afaceri, cercetat pentru comiterea infracțiunii de dare de mită.

Potrivit procurorilor:

În cursul lunii februarie 2024, în contextul derulării unui contract de execuție privind efectuarea unor lucrări de întreținere și igienizare la subsolul și blocul alimentar din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, inculpații Alexa Dragoș-Constantin și Pralea Doru-Ion, în calitățile de mai sus, ar fi pretins de la omul de afaceri, cercetat în prezenta cauză, suma de 20.000 lei, din care cei doi ar fi primit câte 1.000 euro, ce reprezenta o primă tranșă din banii pretinși inițial.
Sumele de bani ar fi fost pretinse și primite de inculpații Alexa Dragoș-Constantin și Pralea Doru-Ion pentru a favoriza interesele omului de afaceri în scopul încheierii unui act adițional la contractul menționat, semnării procesului verbal de recepție a lucrărilor cât și pentru achitarea cu celeritate a facturilor aferente serviciilor prestate.
În cursul urmăririi penale, prin ordonanța procurorilor s-a dispus măsura sechestrului asigurator în vederea confiscării speciale a întregii sume de bani ce a făcut obiectul infracțiunii de corupție.

Inculpații Alexa Dragoș-Constantin și Pralea Doru-Ion vor fi prezentați, astăzi, Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Anterior, respectiv în cursul zilei de 20 februarie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 4 locații situate pe raza municipiului Bacău, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

Amintim, punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare