Delicte
Medicamente vândute în Norvegia, pentru a fi folosite ca droguri, în combinație cu alte substanțe!
Șase persoane au fost reținute pentru 24 de ore, pentru trafic cu droguri de risc și trafic internațional de droguri de risc, în urma unor acțiuni desfășurate de polițiști și de procurorii DIICOT, ieri.
Conform unui comunicat remis de IGPR, polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii DIICOT Gorj au efectuat 12 percheziții domiciliare în județul respectiv, precum și în Olt, Sibiu și Vâlcea, la persoane bănuite că vindeau medicamente conținând stupefiante.
În urma descinderilor, polițiștii au ridicat 18.750 de asemenea pastile, 1.300 de euro, 40.202 lei și 13 telefoane mobile.
„Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada 14 septembrie – 14 octombrie a.c., membrii grupării ar fi procurat diferite medicamente pe care ulterior le-ar fi transportat în Norvegia, în scop de vânzare spre a fi folosite ca droguri în combinaţie cu alte substanţe”, au explicat anchetatorii.
Procurorii au audiat 12 persoane, apoi șase dintre acestea au fost reținute, pentru ca astăzi să fie propuse spre arestare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.