Delicte

Medic săltat de la cabinet, pentru LUARE DE MITĂ!

 
Un medic despre care există suspiciuni că ar fi luat mită, pentru a rezolva dosare de pensionare, a fost „săltat” de la cabinet, astăzi, de către procurori, în urma unor percheziţii. Suspecta din caz, Adriana Râmneanţu, care lucrează în cadrul Casei de Pensii din Lugoj, la Serviciul de expertiză medicală a capacităţii de muncă, este acuzată că întocmea şi completa dosare de pensie pe caz de invaliditate sau boală unor persoane care nu îndeplineau condiţiile legale. Anchetatorii au descins, astăzi, la cabinetul femeii (aflat în aceeaşi clădire cu Casa de Pensii din Lugoj), la domiciliul medicului şi la o bancă (pentru a verifica o casă de valori aparţinând cadrului medical), potrivit opiniatimisoarei.ro. Femeia ar fi fost sub supravegherea procurorilor mai multe luni, până la aceste descinderi. Ea va fi audiată în Timişoara, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş. Alte şase persoane, care i-ar fi oferit şpagă femeii, vor avea de dat declaraţii în faţa anchetatorilor, conform sursei citate.
Din primele informaţii, suspecta primea între 50 şi 500 lei, în funcţie de dosarul de pensionare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare