Delicte

Mai mulți tineri au fost înșelați cu mii de lei

Mai mulți tineri au fost înșelați cu mii de lei. Patru tineri din Maramureș și Satu Mare au căzut în plasa hackerilor și au fost înșelați, săptămâna aceasta, cu mii de lei. Aceștia au primit, pe rețelele sociale, un mesaj de la o prietenă, care le cerea bani pentru o problemă urgentă. Victimele nu au stat pe gânduri și s-au oferit să o ajute. În realitate, însă, banii – peste 4.000 de lei – au ajuns la persoane necunoscute, care i-au accesat ilegal tinerei contul de pe rețelele sociale.

Hackerii au spart contul unei tinere de 22 ani din Baia Mare și au trimis mesaje în numele ei. Patru tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani, au fost contactați de escrocii sub identitate falsă și au căzut în capcana acestora.

În fapt, acestea au fost contactate prin intermediul unei rețele sociale de către o persoană cunoscută, pentru a o sprijini în regim de urgență cu sume de bani. Persoanele vătămate au transferat persoanei care a solicitat în total 4.150 de lei. După furnizarea banilor, acestea și-au dat seama de faptul că respectivul cont de socializare folosit a fost accesat în mod ilegal de o altă persoană“, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.

Când a aflat că persoane necunoscute i-au accesat contul cu scopul de a obține bani de la oameni, și tânăra de 22 de ani a mers la poliție și a făcut plângere penală.

„În continuare, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals informatic, alterarea integrității datelor informatice și înșelăciune“, au mai transmis polițiștii. Pentru a nu fi victima unor astfel de înșelăciuni, polițiștii recomandă prudență, chiar și atunci când conversațiile se poartă cu persoane, aparent, cunoscute.

Documentați informațiile pentru a afla dacă în spatele tastaturii se află chiar persoana care pretinde că este! În cazul în care sunteți victima unei astfel de înșelăciuni, sesizați, de îndată, poliția. Scopul persoanelor care se află în posesia conturilor de socializare este de a intra în posesia unor sume de bani sau informații sensibile. Internetul ne conectează, ne aduce răspunsuri la întrebări, dar vine și cu reale riscuri și pericole“, este avertismentul polițiștilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button