Delicte

La braconaj cu ATV-ul, pe un fond forestier din județul Brașov

La braconaj cu ATV-ul, pe un fond forestier din județul Brașov…

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliției Brașov au fost sesizați joi, în jurul orelor 22.00, prin apel de urgență, de către un paznic de vânătoare, cu privire la faptul că, pe Dealul Măgura din comuna Poiana Mărului, se efectuează activități de braconaj.


„Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au identificat doi bărbați, în vârstă de 57 și 59 de ani, ambii domiciliați în orașul Zărnești.
Verificările efectuate au indicat faptul că cei doi bărbați se deplasau cu un ATV neînmatriculat, asupra acestora fiind identificată o armă cu o singură țeavă, marca Steyer, calibru 6,5 mm, prevăzută cu amortizor, neintrată în circuitul legal al armelor, 2 cartușe calibru 6,5X57, precum și  o lanternă O-Light cu dispozitiv magnetic de montare pe armă.


Bărbatul în vârstă de 59 de ani nu deține permis de armă, iar pe numele acestuia nu era eliberată autorizație de vânătoare, iar bărbatul de 57 de ani deține permis de armă, având calitatea de vânător, dar pe numele acestuia nu a fost eliberată autorizație de vânătoare.
S-a procedat la ridicarea, în vederea continuării cercetărilor, a armei marca Steyer, precum și a ATV-ului, ambele aparținând bărbatului de 57 de ani”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.


Ieri a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul de 57 de ani pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și braconaj, respectiv față bărbatul în vârstă de 59 de ani pentru comiterea faptei de braconaj.


Zărneșteanul în vârstă de 57 de ani a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore.
Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.



Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button