Delicte

La 3 dimineața: Șoferiță depistată beată pe DN 73, în județul Brașov

O șoferiță din județul Ilfov a fost depistată beată, la orele 3.00, pe DN 73, în județul Brașov. Agenții din cadrul Poliției Stațiunii Bran efectuează cercetări în cadrul dosarului penal.

„La data de 9 noiembrie a.c., în jurul orei 03.00 dimineața, un echipaj de poliție din cadrul Poliției Stațiunii Bran, care acționa pe DN 73, a oprit pentru control un autovehicul la volanul căruia se afla o femeie de 35 de ani, din localitatea Bragadiru, județul Ilfov.

Pentru ca polițiștii au observat indicii ale consumului de alcool, au testat-o pe femeie cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Față de valoarea înregistrată de aparatul etilotest, femeia a fost condusă la o unitate medicala, unde i-au fost recoltate mostre biologice, a căror analiză va stabili, cu certitudine, valoarea alcoolemiei”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, inspector principal Daniel Zontea.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Cercetările sunt continuate de polițiști.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button