Delicte

Județul BRAȘOV. Șoferiță depistată cu 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat

  • soferita_3.jpg

O femeie în vârstă de 43 ani a fost prinsă de polițiștii din județul Brașov în timp ce șofa în stare avansată de ebrietate, aseară, pe raza localității Viștea de Jos.

„Procedându-se la testarea conducătoarei auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,15 mg/l alcool pur. În consecință, aceasta a fost condusă la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Tot ieri, în jurul orelor 9.30, polițiștii din Râșnov au oprit pentru control, la intersecția DN73 cu A3, un șofer în vârstă de 30 de ani, din București, care avea 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Câteva ore mai târziu, agenții au depistat, în aceeași zonă, un tânăr de 28 de ani, din județul Prahova, care șofa drogat.
„Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la cannabis și cocaină. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism”, a precizat sursa citată.
Cercetările continuă în toate cele trei cazuri.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button