Județul BRAȘOV. Reținut după un eveniment rutier cu pagube / Bărbatul nu avea permis și…

Un bărbat care conducea un autoturism pe strada Purcărenilor din localitatea Budila, județul Brașov, a acroșat un alt autotovehicul ce se afla parcat pe marginea părții carosabile. Evenimentul rutier a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orelor 23.00. Din fericire, evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale.
„În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu este înmatriculat.
Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,96 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunlori de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

