Judeţul BRAŞOV. Dosar penal pentru trei infracţiuni pe numele unui şofer care a încercat să fugă de Poliţie
Un bărbat s-a ales cu dosar penal pentru trei infracţiuni rutiere, în urma unui control efectuat, ieri după-masă, de un echipaj de la Secţia 5 Poliție Rurală Zărnești.
Bărbatul a încercat să se sustragă verificării, întorcând maşina, dar a fost observat de poliţişti şi urmărit în trafic, până a fost oprit.
În jurul orei 16.00, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Zărnești au depistat în trafic, pe raza comunei Vulcan, un bărbat în vârstă de 42 ani, care conducea un autoturism, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
„La vederea cadrelor de poliție, bărbatul în cauză a efectuat o manevră de întoarcere, încercând să se sustragă controlului. Polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului, cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei în funcțiune, reușind oprirea acestuia după aproximativ doi kilometri”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan.
În timpul controlului, poliţiştii au stabilit că bărbatul de 42 de ani nu deţine permis de conducere, iar autoturismul nu este înmatriculat. Mai mult, conducătorul auto avea 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Prin urmare, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și ”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.