Delicte

Județul BRAȘOV. Cazuri de furt, violare de domiciliu și agresiune…

 

Polițiști din Codlea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt”.

Potrivit informațiilor primite de la IJP Brașov, la data de 15 septembrie, în jurul orei 14.55, polițiștii au fost sesizați de către reprezentantul unei societăți comerciale situate în municipiul Codlea că o persoană de sex masculin ar fi sustras mai multe bunuri din interiorul societății, trecând de linia caselor de marcat fără a achita contravaloarea acestora.

Polițiștii au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat, în vârstă de 66 de ani, din județul Brașov, și au recuperat în totalitate prejudiciul creat, acesta fiind restituit părții vătămate.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Și polițiști din cadrul Secției 1 Rurală Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „violare de domiciliu”, „distrugere” și „amenințare”.

Polițiștii au fost sesizați, ieri, de către o femeie din localitatea Teliu, cu privire la faptul că fostul său soț i-ar fi adresat amenințări.

Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit că, în data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 22.20, bărbatul în cauză ar fi pătruns, fără drept, în locuința fostei sale soții, i-ar fi adresat acesteia amenințări cu acte de violență și ar fi distrus un geam al imobilului.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare