Județul BRAȘOV. Aparate distruse „cu sete” într-o sală de jocuri de noroc
Un bărbat de 30 de ani, din Făgăraș – județul Brașov, a fost reținut de polițiști pentru „distrugere” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”, după ce și-ar fi vărsat nervii pe aparatele dintr-o sală de jocuri de noroc din localitatea de domiciliu.
Polițiștii au fost sesizați ieri, în jurul orelor 17.30, prin apel la 112, cu privire la caz.
„Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 30 de ani, din municipiul Făgăraș, județul Brașov, ar fi pătruns în incinta unei săli de jocuri de noroc, iar cu un obiect contondent ar fi distrus mai multe aparate, creâd, astfel, o stare de temere persoanelor aflate în interiorul societății”, au informat reprezentanții IPJ Brașov.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.
FOTO – ARHIVĂ
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.