Delicte

Iubiți cercetați penal după o „lecție” de șofat, în județul Brașov

Iubiți cercetați penal în județul Brașov, după o „lecție” de șofat, pe drumuri publice. Polițiștii din Predeal desfășoară activitățile de urmărire penală. Agenții au stabilit că tânărul i-a împrumutat prietenei sale mașina, pentru a o învăța să conducă, ea neavând permis. Cei doi au fost prinși în trafic azi-noapte. Tinerii au încercat să schimbe repede locurile, dar fără succes. Polițiștii i-au observat.

„La data de 27.10.2022, în jurul orei 01:05, în timp ce un echipaj de poliție desfășura activități de patrulare, a observat un autovehicul care a oprit brusc la vederea poliției, iar de la volanul acesteia a coborat o tânără, care a ocupat apoi locul din dreapta față, pe locul șoferului încercând să se poziționeze un tânăr, care anterior era pasager în autovehicul”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.


„În urma interceptării și a verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că tânărul de 19 ani i-ar fi încredințat autovehiculul prietenei sale, în vârstă de 18 ani, pentru a o învăța să conducă, deși cunoștea faptul că aceasta nu posedă permis de conducere”, a adăugat sursa citată.

Acum, cei doi iubiți sunt cercetați penal. În cauză s-a întocmit dosar penal. Se fac cercetări pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și pentru încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere. Dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button