Delicte

IPJ BRAȘOV: Infracționalitatea sesizată, în scădere comparativ cu 2019

 

Structurile Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov au organizat şi efectuat 2.173 razii și acţiuni de amploare/cu efective mărite şi 10.406 controale directe, care au avut drept rezultat constatarea a 1.806 infracțiuni, dintre care 1.153 în flagrant, aplicarea a 88.437 de sancțiuni contravenţionale însumând aproximativ 33.250.000 lei și confiscarea/ indisponibilizarea a 22 autovehicule, dintre care 19 autoturisme.

De asemenea, polițiștii au gestionat peste 55.000 de apeluri prin 112, cu o medie zilnică de peste 150 de apeluri. Au fost realizate 29.139 de intervenţii la evenimente și au fost aplanate 2.823 de stări conflictuale. Tot în 2020, au fost soluționate peste 12.000 de petiţii şi au fost derulate 143 activităţi educativ-preventive în mediile considerate vulnerabile.

Acțiunile antiCOVID-19, o noutate a anului

În domeniul prevenirii răspândirii COVID-19, în perioada 11 martie – 15 mai 2020, IPJ Braşov a executat 1.262 misiuni de protecție a convoaielor de persoane care tranzitează județul Brașov către centrele de carantinare, pentru executarea cărora au fost angrenați aproximativ 6.400 de polițiști.

Pe parcursul întregului an, efectivele de poliție au executat verificarea la domiciliu a persoanelor aflate în izolare/carantină pe raza județului Brașov conform listelor comunicate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brașov (de la debutul situației fiind efectuate aproximativ 359.449 de verificări). Totodată, în baza datelor și informațiilor obținute, au fost verificate și alte persoane care s-au întors din zone afectate, rezultatele fiind comunicate reprezentanților DSP Brașov. „Cu ocazia verificărilor efectuate au fost identificate 240 situații de nerespectare a măsurii izolării, pentru care au fost dispuse măsurile legale în consecință”, se arată în bilanțul IPJ Brașov.
Zilnic au avut loc acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de urgență/alertă, în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, terase, în stațiile și mijloacele de transport în comun, precum și zonele unde au existat focare, în conformitate cu datele transmise de către DSP Brașov. Au fost intensificate și activitățile informativ-preventive, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.

Infracționalitatea stradală a fost în scădere

În perioada evaluată, s-a constatat o scădere a infracționalității stradale cu 11,56%, atât a celor comise pe timp de zi (-21,39%), cât și a celor comise pe timp de noapte (-3,43%).
Astfel, comparativ cu 2019, furtul din buzunare, poşete şi genţi a înregistrat o scădere cu 37,08%, furtul de auto -69,57%, furtul din auto – 20,86%, iar tâlhăria – 15,91%.
Infracţiunile sesizate în mediul urban în anul 2020, comparativ anul precedent, au înregistrat o scădere e 13,36%.
În ceea ce priveşte infracţionalitatea sesizată în mediul rural, s-a înregistrat o uşoară creştere comparativ cu anul anterior, de 0,33%. Unele infracţiuni frecvent înregistrate în mediul rural au cunoscut scăderi, precum furtul total furtul din locuinţe (-7,91%), distrugerea (-2,90%), loviri sau alte violenţe (-7,86%).
La capitolul „Combaterii criminalității”, în anul 2020 s-a înregistrat o scădere de 9,81% a faptelor sesizate. Din totalul acestora, 71,16% au fost sesizate în mediul urban şi 28,82% au fost sesizate în mediul rural.

Pe segmentul infracționalităţii economico-financiare sesizate, se înregistrează o scădere de 8,96%, acelaşi trend înregistrându-se şi în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală (-10,00%). Efectivele structurii de profil au derulat 139 acţiuni, din care 27 cu efective mărite.
„Valoarea prejudiciilor totale recuperate, precum și a măsurilor asigurătorii aplicate în cauzele instrumentate este de aproximativ 30.000.000 lei (aproximativ 21.000.000 lei în domeniul evaziunii fiscale)”, se menționează în bilanț.
În domeniul combaterii criminalității judiciare, se înregistrează o scădere de 9,09%.
În cazul infracţiunilor sesizate contra persoanei se înregistrează o scădere de 12,31%. Astfel, infracţiunile de loviri sau alte violenţe au scăzut cu9,85%, cele de lipsire de libertate în mod ilegal cu 34,38%, ameninţarea cu 10,92%, vătămarea corporală cu 16,67%, vătămarea corporală din culpă cu 22,75% și şantajul cu 31,34%.
La infracţiunile contra patrimoniului se constată o scădere de 13,36%.

Zeci de arme confiscate

Referitor la infracționalitatea la regimul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, se constată o scădere de 8,96%, comparativ cu anul 2019. În perioada evaluată au fost confiscate 63 arme, 2.020 bucăți de muniție, 450 kg carne de vânat, 2.354 kg articole pirotehnice, 168 capse de inițiere, 2.852,5 kg și 210 litri de deșeuri periculoase. Polițiștii au aplicat măsura anulării dreptului de deținere, port și folosire a armelor în 51 cazuri, precum și de suspendare a acestuia în 30 cazuri.
În domeniul silvic au fost executate 1.479 acţiuni, în cadrul cărora au fost verificate 4.347 mijloace de transport și 179 societăţi cu obiect de activitate în domeniul silvic. Au fost aplicate 334 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 677.550 lei și au fost confiscați 897,89 mc de material lemnos, în valoarea de 164.870 lei și 396 pomi de Crăciun.
Pe segmentul sistemelor de securitate, au fost efectuate peste 1.467 controale și reverificări la obiectivele de interes de pe raza județului, fiind aplicate 291 sancțiuni contravenționale în valoare de 774.000 lei, ca urmare a constatării unor nereguli în domeniu.
În domeniul violenţei în familie, polițiștii au emis 323 ordine de protecție provizorii.
Conform bilanțului, în 2020 au fost introduse în Arestul IPJ Brașov 781 persoane, dintre care 736 bărbaţi, 45 femei şi 29 minori. Persoanele private de libertate au fost introduse în arest în baza a 666 ordonanţe de reţinere, dintre care 299 transformate în mandate de arestare preventivă, 14 mandate de executare a pedepsei, 15 mandate europene de arestare și 86 mandate de arestare preventivă.

VEZI ȘI:

BRAȘOV. RUTIERĂ. Mai puține accidente grave, dar mai multe DECESE, în 2020


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button