Delicte

IPJ Brașov, atenționare privind înșelăciunile electronice

  • plataonline.png
 

În contextul în care internetul este utilizat de tot mai mulți oameni și pentru tot mai multe facilități, polițiștii brașoveni amintesc că pot exista și „capcane”.

„Una din metodele cel mai des folosite de infractori este phishing-ul sau înșelăciunea electronică, prin care se încearcă obținerea de date sensibile (informații personale, despre carduri etc.), în scopul fraudării sau infectării dispozitivelor de acces la internet cu programe malițioase”, explică reprezentanții Poliției Județene Brașov.

Semnele care pot da de gândit că se încearcă obținerea unor date personale sau confidențiale

-Prin telefon: Persoana pretinde că sună din partea unei surse de încredere (bancă, membru al familiei, autoritate) și solicită informații, cum ar fi: adresă, nume complet, datele părinților, datele cardului, codul PIN, parola de la contul de Internet Banking etc.

-Prin e-mail: Se transmite un mesaj pretinzând a fi din partea unei surse legitime (prieten, instituție, magazin virtual etc.), care induce în eroare destinatarul pentru a-și divulga datele personale, financiare sau de securitate.

„ATENȚIE! Site-urile false arată aproape identic cu cele legitime. Cel mai des, acestea vă conduc către o fereastră pop-up unde vi se cer credențialele bancare. Site-urile reale nu folosesc astfel de ferestre. Citiți cu atenție mesajele, comparați adresa expeditorului cu cea din corespondențele anterioare. Uneori mesajele false conțin erori gramaticale sau de exprimare.
Nu răspundeți la mesajele dubioase, nu deschideți link-urile și evitați să accesați/ descărcați atașamentele din astfel de mesaje. Fiți prudenți cu privire la apelurile telefonice primite de la necunoscuți. Cereți numărul apelantului și spuneți că reveniți cu un telefon. Verificați imediat identitatea acestuia contactând instituția în numele căreia pretinde că sună.
Atenție la folosirea telefoanelor mobile. Poate fi mai dificil de depistat o încercare de phishing pe telefonul mobil sau pe tabletă”, au transmis polițiștii.

Fiți atenți și la „ofertele miraculoase”. Pot fi prea bune pentru a fi adevărate. Sesizați imediat poliția la orice încercare de fraudă, chiar dacă nu ați devenit victima acesteia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button