Delicte

Instructorul de dans din Brașov acuzat de relații sexuale cu eleve minore a fost condamnat… El a atacat sentința

Instructorul de dans din Brașov acuzat că a corupt sexual eleve minore a fost condamnat în primă instanță. El a atacat sentința cu apel.

Judecătoria Brașov l-a condamnat pe Costin Paul la 5 ani și 7 luni de închisoare. Tânărul a fost găsit vinovat de infracțiuni de „corupere sexuală a minorilor” în formă continuată și „act sexual cu un minor” în formă continuată.
De asemenea, instanța a dispus ca el să plătească despăgubiri în sumă de 105.000 de lei. Sentința a fost, însă, atacată cu apel de către inculpat. Astfel, dosarul a ajuns la Curtea de Apel Brașov, unde a avut loc termen ieri, 25 ianuarie.
Iată soluția termenului de ieri: „Având nevoie de timp de a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise, în temeiul art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, stabileşte termen pentru pronunţare la 02.02.2023”.

Dacă se va menține sentința Judecătoriei Brașov, din pedeapsa la închisoare va fi scăzută perioada petrecută în reținere și arest preventiv (30.03.2022 – la zi). Menționăm că, imediat după ce s-a aflat de acuzații, clubul de dans sportiv unde activa instructorul l-a dat afară.

Vezi și:

BRAȘOV. Instructor de dans, arestat pentru relații sexuale cu minore

Update. BRAȘOV. Instructorul de dans arestat pentru relații sexuale cu minore a fost dat afară de la clubul unde activa

Update. BRAȘOV. Instructorul de dans acuzat de relații sexuale cu minore rămâne în arest preventiv


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button