Instructor auto cercetat pentru trafic de influență
Un instructor auto în vârstă de 49 ani, din comuna Bolintin Deal, județul Giurgiu este cercetat sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, ca urmare a cercetărilor efectuate de ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
„Acesta a fost surprins în flagrant miercuri, 10 octombrie a.c., de către echipa operativă formată din ofițeri DGA și procuror, după ce a primit suma de 300 de euro de la o persoană pentru a interveni pe lângă polițiștii examinatori din cadrul S.R.P.C.I.V. Giurgiu, în scopul promovării probei practice de traseu la examenul pentru obținerea permisului de conducere susținut în cursul zilei de 10.10.2018.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, anterior, la data de 04.10.2018, instructorul auto i-a pretins aceleiași persoane suma de 400 de euro, în același scop”, au informat, astăzi, reprezentanții DGA.
Instructorul auto a fost reținut, ieri, pentru 24 de ore, iar astăzi s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale cu privire la inculpat, precum și măsura preventivă a controlului judiciar.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.