Delicte

Inspector de la Finanţe Publice, trimis în judecată pentru fapte de corupţie

 

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Ploieşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inspector superior din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Dâmbovița (la data faptelor), pentru două infracţiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată. Inculpatul Gheorghe Radu a fost deferit justiţiei în stare de arest preventiv. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dâmbovița, cu propunere de menținere a măsurii preventive dispuse în cauză.

Conform anchetatorilor, pe 17 septembrie, inculpatul a cerut 2.500 de lei de la administratorul unei întreprinderi individuale (denunțător în cauză), din care a primit o primă tranşă de 500 de lei, ca să-l favorizeze în legătură cu o inspecţie fiscală efectuată la întreprinderea respectivă. În următoarea zi, el i-a mai pretins persoanei în cauză diverse legume estimate le 84 de lei, pe care le-a primit trei zile mai târziu, conform anchetatorilor.
Inculpatul a fost prins în flagrant pe 6 octombrie, pe când primea restul de 2.000 de lei din cei 2.500 de lei ceruţi.

„În luna august 2015, în aceeași calitate și în aceleași circumstanțe, inculpatul Radu Gheorghe a pretins de la administratorul unei alte întreprinderi individuale bani sau foloase materiale necuvenite (carne de curcan).În același scop, la data de 06 octombrie 2015, inculpatul a primit de la contribuabilul controlat produse alimentare (un salam, un calup de cașcaval) și o sticlă de whisky, în valoare totală de aproximativ 120 lei, bunuri ce au fost găsite în autoturismul său cu ocazia constatării infracțiunii flagrante”, conform unui comunicat remis de DNA.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare