Indicator rutier lovit de un șofer fără permis, băut și posibil drogat, în Brașov

Indicator rutier lovit de un șofer fără permis, băut și posibil drogat, în Brașov
Un șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și posibil a drogurilor, a lovit cu mașina un indicator rutier, ieri noapte, în municipiul Brașov.
„La data de 21 august a.c., în jurul orei 01.00 dimineața, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier, au fost dirijați să protocoleze un accident rutier soldat cu pagube materiale, care s-a produs pe strada 13 Decembrie, din municipiul Brașov.
La fața locului, în cadrul controlului efectuat, polițiștii au stabilit că la volanul autoturismului implicat în accidentul rutier se afla un bărbat, care, în împrejurări ce urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și a lovit un indicator rutier.
Bărbatul a fost testat din punct de vedere al consumului de alcool, iar rezultatul a indicat o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, la testarea efectuată pentru identificarea substanțelor interzise, acesta a indicat o valoare pozitivă”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.
Au fost recoltate mostre biologice, urmând a se stabili cu exactitate substanța consumată și concentrația exactă de alcool.
Totodată, la solicitarea polițiștilor de a prezenta documentele pentru verificare, bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere, astfel că, în urma interogării în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că nu este deținător de permis de conducere.
Bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

