Hoți prinși în flagrant într-o parcare din Brașov

Hoți prinși în flagrant într-o parcare din Brașov…
Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu doi bărbați în stare de reținere, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
„La data de 19 martie a.c., în urma unor activități investigativ-operative, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Brașov au surprins, într-o parcare din municipiul Brașov, doi bărbați, în timp ce aceștia sustrăgeau combustibil dintr-o autocisternă.
Față de cele constatate, polițiștii au acționat în consecință, iar după ce au fost identificați cei doi bărbați, de 40 și 47 de ani, din verificările efectuate a rezultat că aceștia, în calitate de angajați ai societății comerciale care transporta combustibilul, au sustras, dintr-un compartiment al autocisternei, cantitatea totală de aproximativ 123 de litri de motorină, pe care au depozitat-o în mai multe canistre de plastic.
În continuare, după ce au fost transportați la sediul unității și după administrarea probatoriului, polițiștii au dispus măsura reținerii și introducerii acestora în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, inspector principal Daniel Zontea.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

