Delicte

Hoţ voiajor condamnat şi pentru un furt comis într-un magazin din Braşov

 
Pe unde a călătorit, a şi furat ceva – asta s-ar putea spune despre un bărbat condamnat pentru furturi mai întâi în Vaslui şi Cluj, iar acum şi la Braşov. 
Viorel C.a fost condamnat iniţial de magistraţii vasluieni la 1 an de închisoare, pentru furt calificat, sentinţa rămânând definitivă prin nerecurare la data de 24 decembrie 2013.
 
Doi ani mai târziu, el a fost condamnat şi în judeţul Cluj, tot pentru furt calificat. Atunci, magistraţii l-au condamnat la 1 an şi 2 luni de închisoare, ţinând cont de sentinţa anterioară. În fapt, ei l-au condamnat pe bărbat la 6 luni de închisoare pentru o infracţiune comisă în Turda, apoi au contopit pedeapsa cu cea de 1 an primită la Vaslui şi au aplicat-o pe cea mai grea (de 1 an), la care au adăugat un spor de 2 luni.
 
Dar, până să fie condamnat definitiv în cele două dosare, Viorel C. a comis un furt şi la Braşov (pe 19 decembrie 2013, cu cinci zile înainte de rămânerea definitivă a sentinţei de la Vaslui). În municipiul nostru, el a păgubit un supermarket situat pe Calea Bucureşti, faptă pentru care a fost condamnat numai ieri, în primă instanţă.
 
Magistraţii Judecătoriei Braşov i-au dat un 1 de închisoare pentru furtul respectiv, dar au ţinut cont şi de pedepsele anterioare, aşa că, în final, inculpatul a primit 1 an şi 6 luni de închisoare. Dacă sentinţa va rămâne definitivă, din pedeapsă o să fie dedusă perioadele petrecute după gratii, respectiv de la 29.02.2014 până la 23.12.2014 şi de la 22.10.2015 până la 28.12.2015, când a fost eliberat condiţionat cu un rest de 89 de zile, conform magistraţilor braşoveni.
 
În cauză, există drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare