Delicte

Hoț prins la ieșire dintr-un magazin din Brașov

Hoț prins la ieșire dintr-un magazin din Brașov… Polițiștii de la Secția 3 din Brașov au fost sesizați în caz.

La data de 15 februarie a.c. polițiștii brașoveni au fost sesizați de către reprezentantul unui magazin, care ar fi surprins un bărbat în timp ce încerca să părăsească unitatea economică cu mai multe produse, pe care le luase fără a le achita contravaloarea.
Imediat, după primirea sesizări, la fața locului a ajuns un echipaj de poliție, care a identificat persoana bănuită, aceasta fiind un bărbat, de 30 de ani, din municipiul Brașov.


Verificările au arătat că, după ce a intrat în magazin, bărbatul a luat de pe raft și introdus în rucsac mai multe produse alimentare, în valoare a aproape 600 de lei, apoi a încercat să părăsească unitatea fără a le achita contravaloarea, moment în care a fost intercepat de un agent de securitate
“, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.

Suspectul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov. Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.



Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare