Delicte

Hoț prins la ieșire din hypermarket, la Brașov (foto)

Hoț prins la ieșire din hypermarket, la Brașov…

Agenții din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secţia 2 Poliţie efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt”, după ce un bărbat ar fi sustras mai multe produse dintr-un hypermarket din oraș.

„Astfel, la data de 18 iulie a.c., în jurul orei 15.15, polițiștii au fost sesizați de către un angajat al unui hypermarket din municipiul Brașov, cu privire la faptul că o persoană a fost surprinsă după ce a părăsit spațiul comercial având în căruciorul de cumpărături mai multe produse a căror contravaloare nu o achitase la casele de marcat.
Polițiștii au procedat la identificarea persoanei respective, un tânăr de 25 de ani, dar și la efectuarea de cercetări în vederea stabilirii situației de fapt.
Astfel, în urma anchetei desfășurate, a reieșit faptul că tânărul ar fi intrat în hypermarket în jurul orei 15.00, ar fi încărcat căruciorul de cumpărături cu mai multe sticle cu băuturi alcoolice, în valoare de aproximativ 6.000 de lei și ar fi părăsit spațiul magazinului prin zona unei case de marcat închisă la acel moment, după ce ar fi îndepărtat lanțul metalic care oprea trecerea”
, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, comisar Florentina Manolache.


„Acesta a fost interceptat de către agenții de securitate ai magazinului în momentul în care ar fi trecut de zona casei de marcat și s-ar fi declanșat sistemul de alarmare”, a adăugat sursa citată.


Polițiștii au dispus măsura reținerii tânărului pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
9 luni în urmă

[…] Hoț prins la ieșire din hypermarket, la Brașov (foto) […]

Remus
9 luni în urmă

Ce ne mai supărăm când ne fac străinii hoți și gitanes! Bineînțeles că au dreptate!

Willy
9 luni în urmă

Las ca isi iau usereii tricourile albe si incep cu panarama printre rafturi.

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare