Delicte

Hoț prins în fapt de administratorul unei societăți comerciale din Brașov

Un hoț a fost prins în fapt de administratorul unei societăți comerciale din Brașov.
Polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Brașov efectuează cercetări pentru furt calificat.


„În jurul orei 20.15, administratorul unei societăți comerciale a alertat organele de poliție cu privire la faptul că ar fi surprins în flagrant o persoană care sustrăgea agregat frigorific monobloc din interiorul societății.


Un echipaj de poliție s-a deplasat, în cel mai scurt timp, la fața locului și a procedat la identificarea autorului în persoana unui bărbat, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Săcele, cunoscut cu antecedente penale, care a fost condus la sediul unității de poliție.
Polițiștii au continuat cercetările cu privire la activitatea infracțională a persoanei bănuite, până la acest moment prejudiciul fiind recuperat parțial de la aceasta”,
a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, subcomisar Florentina Manolache.


Inculpatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Activitățile sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare