Delicte

Furt dintr-o fermă din județul Brașov

Agenții de la Secția de Poliție Rurală Voila au reținut două persoane, după ce au fost sesizați ieri seară cu privire la un furt comis la o fermă din Ucea de Sus, județul Brașov.


„La data de 27 aprilie a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că, din incinta fermei sale, ar fi fost sustrase mai multe bunuri. În baza sesizării polițiștii s-au deplasat la fața locului, o fermă din localitatea Ucea de Sus, din județul Brașov, unde au constatat că cele relatate se confirmă. Astfel, în urma verificărilor întreprinse, a rezultat faptul că, în urmă cu o noapte, dintr-o autoutilitară aflată în incinta fermei, ar fi fost sustrase 18 canistre cu motorină și ulei, în valoare totală aproximativă de 5.000 de lei.


În scurt timp, investigațiile polițiștilor au condus la identificarea și la depistarea persoanelor suspectate, respectiv o tânără, de 22 de ani și un bărbat, de 32 de ani, care, după administrarea probatoriului, au fost reținuți și introduși în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore”,
a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


În cauză, a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”. Cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button