Delicte

Furt de pe rafturile unui supermarket din Brașov

Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru furt de pe rafturile unui supermarket din municipiul Brașov. Agenții de la Secția 5 Poliție efectuează cercetări, cu suspectul în stare de reținere, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat”. Fapta a fost comisă ieri seară. Polițiștii au fost sesizați în jurul orei 19:00 cu privire la furt.

„În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma cercetărilor efectuate au constatat că persoana bănuită, un bărbat în vârstă de 46 de ani, ar fi sustras produse alcoolice, băutură energizantă și alimente din magazin, bunuri pe care le-ar fi ascuns în interiorul vestimentației sale și astfel a părăsit magazinul, fără să achite contravaloarea produselor.
În baza cercetărilor și a probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști, pentru o perioadă de 24 de ore și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Brașov”
, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
5 luni în urmă

[…] din Făgăraș a dispus reținerea a două persoane, bănuite că ar fi sustras bunuri din incinta unei benzinării din […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare