Delicte

Furt de 2.500 de lei dintr-un magazin de pe str. Avram Iancu din Brașov

Un bărbat de 34 de ani a fost reținut de polițiștii de la Secția 4 Brașov în urma unui furt comis ieri, într-un magazin de pe strada Avram Iancu, din municipiul Brașov. Agenții au întocmit dosar penal pentru furt calificat.

„La data de 3 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 de Poliție Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi sustras mai multe produse dintr-o unitate comercială, de pe strada Avram Iancu, din municipiul Brașov.

Imediat după sesizare, polițiștii s-au deplasat la locația indicată, unde, în urma cercetărilor efectuate, au stabilit că un bărbat de 34 de ani ar fi sustras mai multe produse din magazin, cu care ar fi trecut linia caselor de marcat, fără a achita contravaloarea, respectiv suma de aproximativ 2500 de lei.

Față de cele constatate, după ce prejudiciul a fost recuperat și după administrarea probatoriului în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, bărbatul a fost reținut și introdus în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, inspector principal Daniel Zontea.

Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a dispus față de inculpat măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button