Delicte

Fostul director adjunct al Poliţiei Capitalei a fost trimis în judecată, în arest preventiv

 
Fostul director adjunct al Poliţiei Capitalei, Roberto-Ştefan Ababei, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în stare de arest preventiv, pentru trafic de influenţă.
 
În acelaşi dosar, au fost deferiţi justiţiei, sub control judiciar, Eduard Alexandru Zamă şi Dan-Mihai Pencea (administratori ai unei societăţi comerciale, la data faptelor), pentru cumpărare de influenţă.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de menținere a măsurilor preventive dispuse în cauză. 
 
Potrivit anchetatorilor, în perioada 14 iulie-6 august, fostul director adjunct al Poliţiei Capitalei a primit, direct şi pentru sine, 13.000 de euro (în două tranşe) şi produse alimentare în valoare de 820 de lei, de la ceilalţi doi inculpaţi, promiţându-le că va interveni pe lângă alte persoane din cadrul Poliţiei Capitalei, ca să-i scape de acuzaţii de evaziune fiscală.
 
Mai multe date din rechizitoriu găsiţi AICI!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button